Vreme extrema in Romania! Majoritatea judetelor sunt sub cod portocaliu!

In continuare, toata tara este vizata de furtuni. 18 judete din centru si sud se afla pana maine seara sub COD PORTOCALIU de ploi abundente. In rest, este COD GALBEN. Meteorologii spun ca se vor acumula chiar si 80 de litri de apa pe metru patrat. In aceste conditii, raurile din bazinele hidrografice Vedea, Olt si Arges ameninta sa iasa din matca. E si cod portocaliu de inundatii pentru mai multe judete.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 08 iulie, ora 11 – 10 iulie, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferica accentuata si cantitati insemnate de apa;

In intervalul mentionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata ce se va manifesta prin averse cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si pe arii restranse caderi de grindina.
Prin acumulare sau in intervale scurte de timp se vor inregistra cantitati de apa de peste 25 l/mp si izolat 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 08 iulie, ora 16 – 10 iulie, ora 21;
Fenomene vizate: ploi abundente;

In Oltenia, in vestul si nordul Munteniei, sudul si vestul Transilvaniei, precum si in jumatatea de sud a Banatului si in sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp in care va ploua abundent si se vor acumula cantitati de apa de 40…50 l/mp si pe arii restranse 70…80 l/mp.Conform hidrologilor, in intervalul 8 iulie, ora 16:00 – 10 iulie, ora 24:00, va fi in vigoare o atentionare Cod portocaliu de inundatii, pe urmatoarele cursuri: pe raurile din bazinele hidrografice: Crisul Alb – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Hunedoara si Arad), Aries – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Alba si Cluj), Mures – afluentii aferenti sectorului aval confluenta Tarnava (judetele Alba, Sibiu, Hunedoara si Arad), Timis – bazin superior si afluentii aferenti sectorului amonte S.H. Lugoj (judetele Caras Severin si Timis), Poganis – bazin superior, Barzava – bazin superior si mijlociu (judetul Caras Severin), Drincea, Desnatui – bazin superior (judetele Mehedinti si Dolj), Jiu – bazin superior si mijlociu (judetele Hunedoara, Mehedinti, Gorj si Dolj), Olt – afluentii aferenti sectorului aval S.H. Sfantu Gheorghe (judetele Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea, Gorj, Dolj, Arges si Olt), Calmatui, Vedea – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Olt, Arges si Teleorman), Arges – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Dambovita, Giurgiu, Teleorman si Ilfov), Ialomita – bazin superior si afluenti bazin mijlociu, Prahova (judetele Dambovita si Prahova), Buzau – bazin superior si afluenti bazin mijlociu (judetele Brasov, Covasna, Buzau), Putna – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetul Vrancea

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate si intensitate mai mare pe unele rauri din judetele: Valcea, Sibiu, Gorj, Arges si Brasov, precizeaza INHGA.

De asemenea, in intervalul 8 iulie, ora 16:00 – 11 iulie, ora 24:00, va fi in vigoare o atentionare Cod galben de inundatii, pe raurile din bazinele hidrografice: Viseu, Iza, Lapus (judetul Maramures), Somesul Mare (judetul Bistrita Nasaud), Somesul Mic – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Cluj si Bihor), Somes – afluentii mici aferenti sectorului aval S.H. Dej (judetele Cluj, Salaj, Maramures si Satu Mare), Crisul Repede – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Cluj si Bihor), Crisul Negru (judetele Bihor si Arad), Crisul Alb (judetele Hunedoara si Arad), Aries (judetele Alba si Cluj), Mures (judetele Harghita, Mures, Bistrita-Nasaud, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara si Arad), Bega – bazin superior si afluenti bazin mijlociu (judetul Timis), Timis – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior, Barzava, Moravita, Caras, Nera (judetele Caras Severin si Timis), Cerna (judetele Caras Severin si Gorj), Drincea, Desnatui (judetele Mehedinti si Dolj), Jiu (judetele Hunedoara, Mehedinti, Gorj si Dolj), Olt (judetele Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea, Gorj, Dolj, Arges si Olt), Calmatui (judetele Olt si Teleorman), Vedea (judetele Arges, Olt si Teleorman), Arges – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Dambovita, Giurgiu, Teleorman si Ilfov), Ialomita (judetele Dambovita, Prahova si Ialomita), Buzau – bazin superior si afluenti bazin mijlociu (judetele Brasov, Covasna si Buzau), Ramnicu Sarat (judetele Vrancea si Buzau), Putna (judetul Vrancea), Trotus (judetele Harghita, Neamt, Bacau, Covasna si Vrancea), Suceava, Moldova, Bistrita (judetele Suceava, Neamt si Harghita), Barlad – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Neamt, Vaslui, Iasi, Bacau, Vrancea si Galati), Siret – afluentii mici aferenti sectorului aval S.H. Adjudul Vechi (judetele Vrancea si Galati), Jijia, Prut – afluentii aferenti sectorului aval S.H. Dranceni (judetele Botosani, Iasi, Vaslui si Galati), raurile mici din Dobrogea (judetele Tulcea si Constanta).

Nina: „Mi-am promis că atunci când voi crește mare îmi voi găsi un soț ca tata și voi” Povestea tulburătoare a Ninei, o tânără care a rămas singură pe lume la 8 ani, după ce părinții s-au dus unul după altul.Ce decizie a luat atunci Nina

Această poveste este despre dragostea care „naște” dragoste, despre oameni cu sufletul frumos care ne dau nou, tuturor, lecții de viață de care puțini sunt capabili să le priceapă.

Concret, este vorba de Nina și Ilie, doi tineri dintr-un sătuc din raionul Hâncești, Republica Moldova, care pe lângă cei trei copiii biologici, mai au în grijă alți patru. Acest gest de a lua în plasament patru copii străini, pe care să îi iubească și pe care să-i crească în dragoste și înțelegere, a venit din dorința Ninei de a răsplăti dragostea familiei care a adoptat-o.Povestea a fost făcută publică pe site-ul odoras.md și începe așa:

Am rămas orfană la vârsta de opt ani, după ce părinții au decedat la o distanță de doi ani unul de altul. Frații mai mari nu m-au putut lua la întreținere pentru că erau și ei la început de drum, iar vremurile la începul anilor 90 știm cu toții cât de grele erau. Autoritățile au decis să nu mă ducă la internat, atât timp cât în viață era bunica din partea tatei, care m-a crescut așa cum a putut. Chiar dacă am avut parte de dragoste din partea bunicii, copilăria mea a fost cu multe lipsuri. Eram deseori flămândă și prost îmbrăcată, fapt remarcat de colegi. Sigur că au fost mulți dintre cei care făceau haz de necaz pe seama mea, nu și Igor, un băiat care, dimpotrivă, legase prietenie cu mine și care nu uita niciodată să îmi aducă de acasă câte ceva gustoșel.

Igor provenea dintr-o familie cu trei copii, avea niște părinți pur și simplu minunați (după cum urma să aflu singură ulterior) care munceau zi și noapte pentru bunăstarea lor. Într-o zi, mama lui remarcase obișnuința de a lua mâncare de acasă și a insistat să afle cui o duce. Răspunsul – „mama avem în clasă o fetiță mai săracă” – o înduioșă. Și atunci ea insistă să mă cunoască. Tocmai se apropia vacanța și ea insistă să mă aducă acasă la ei. Bunica nu a refuzat. Simțea ea că acolo îmi va fi mai bine, mai ales că și ea era mai tot timpul bolnavă și nu îmi putea oferi mare lucru.

Nu voi uita niciodată ziua când am mers pentru prima dată în noua mea familie. Timidă, abia de îngânam câteva cuvinte, în schimb ei m-au primit călduros, atât părinții, cât și noii mei frați. Atunci au decis să mă înfieze. Bunica nu s-a împotrivit nici de data asta. Chiar era fericită să mă vadă sătulă și bine îmbrăcată.

Mama a fost o femeie minunată și totodată puternică, cum mai rar găsești pe lumea asta. A crescut o casă de copii dintre care doar doi biologici. Primul copil s-a născut mort. Dar de asta am aflat abia acum câțiva ani, pentru că la maternitate a luat decizia de a aduce acasă un băiețel născut și tot atunci abandonat de o studentă, în locul propriului copil. Ulterior a născut alți trei copii, dar, din păcate, unul a decedat, apoi am fost înfiată eu, iar după mine alți doi frați. Ne-a crescut pe toți cu dragoste și nu a făcut niciodată diferență între noi, iar felul ei de a fi, de a lua decizii și a acționa rapid în cele mai cruciale momente din viață, m-au frapat dintotdeauna. Din păcate, am pierdut-o acum doi ani. Avea doar 51 de ani și o poftă nebună de viață. În toate pornirile ei frumoase legate de educație era ajutată de tata, un bărbat la fel de minunat. De fapt, de el mă atașasem și mai mult, or, anume lui i-am spus pentru prima dată cuvântul „tată”. Ei doi au pus o amprentă atât de puternică asupra mea, încât mi-am promis că atunci când voi crește mare neapărat îmi voi găsi un soț ca tata și voi înfia copii, așa cum a făcut mama.

Și Dumnezeu mi-a auzit rugăciunea atunci când mi l-a scos în cale pe Ilie, un băiat muncitor, care provenea dintr-o familie cu mulți copii. Ne-am căsătorit, iar la scurt timp am devenit părinții unei fetițe minunate, iar peste doi ani, ai unui băiețel. Pe când Anișoara avea cinci ani, iar Sergiu – trei ani, am decis că e timpul să înfiem sau să luăm în plasament un copil așa cum mi-am promis. Se întâmpla acum cinci ani. Am mers împreună cu soțul în raion, iar asistentul social mi-a propus doi frați (un băiat și o fată) care creșteau alături de părinții alcoolici. Ei mai aveau și o soră, aflată la întreținera unei mătușe în altă localitate.

Când am mers să îi luăm, am rămas fără cuvinte. Tristețe în ochi și mizerie în jur. Nici până azi nu pot crede că doi oameni maturi, perfect apți de muncă, pot permite ca proprii copii să ajungă atât de rău. Flămânzi, goi și deznădăjduiți. Când ne-au văzut s-au agățat de gâtul nostru și nu ne-au lăsat până am ieșit pe poartă. Mai greu era cu sora, care pe atunci avea 11 ani și privea cu scepticism la toți și la toate. Nu voia să meargă nicăieri. Nu credea în maturi. Am convins-o cu greu să vină cel puțin în vizită. A acceptat cu condiția că revine la mătușă, în caz că nu se va simți bine în familia noastră. În ziua când a venit, am memorizat cu toții reacția ei – „oare chiar în casa asta voi trăi”? Și a rămas.

Tot în acea perioadă, asistentul social ne-a întrebat dacă nu putem să luăm în plasament încă un băiețel, aflat în stare de risc, după ce anterior frățiorul mai mare a murit înghețat în casă. „Pentru câteva luni până iese din iarnă”, cum s-a exprimat el atunci. Dar copilul a rămas în casa noastră până azi. Între timp, în familia noastră s-a născut încă un băiețel. Astfel, am ajuns la nici 30 de ani să avem o familie mare, cu tocmai șapte copii.

Părinții ne-au crescut fără a face vreo diferență între noi – biologici sau adoptivi – ne iubeau la fel. Iar asta a fost una din cele mai frumoase lecții pe care am luat-o de la ei. Azi nici pentru mine nu există nici o diferență. Toți șapte sunt copiii mei. Le ofer dragoste și atenție în egală măsură. Atunci când fiica mai mare a dorit să facă studii la Colegiul de Medicină, am răspuns dorinței ei și nu ne-am limitat la încurajări gen, fă și tu o școală acolo. Am susținut-o până și-a văzut visul împlinit, chiar dacă am avut suficiente obstacole legate de acte.

Educația este un alt capitol la care aș putea vorbi ore întregi. A fost dificil, mai ales în primii doi ani, când au venit toți cu caractere diferite, cu experiențe de viață diferite. Dar eu am luat copiii anume pentru a planta în ei tot ce este bun, așa cum au făcut și cu mine 20 de ani în urmă. Ce am văzut eu în familia părinților mei adoptivi, aceea am oferit altor copii aflați în situația mea. Mi-s dragi toți șapte, mai ales atunci când se lipesc cu mic cu mare și mă roagă – „mam, hai să ne jucăm”. Să-i vedeți câte jocuri mai născocesc – cu apă și făină, cu baloane, cu funingine, întreceri la alergat, dar și la citit.

Din punct de vedere financiar, ne descurcăm ca majoritatea moldovenilor rămași în țară. Creștem păsări, animale, soțul pleacă ocazional la muncă peste hotare. Întrucât suntem o casă de tip familie, suntem și salariați, ce-i drept cu bani puțini, mai ales când e vorba de patru copii dintre care unul e deja student, dar e și acesta un ajutor pe care nu putem să îl ignorăm.

Și chiar dacă acești copii au tot dreptul să plece fără întoarcere, după ce vor împlini vârsta de 18 ani, inima de mamă îmi spune că tot în casa noastră vor reveni. Aici își vor aduce copiii, aici vor veni în weekend-uri și în vacanțe. Iar ușa casei noastre va fi deschisă mereu. Așa cum e deschisă până azi ușa casei părinților care m-au crescut.

Ioana: „Dorința de a intra în biserică neprihănită m-a împins să nu mă mai uit cu cine mă mărit și când. M-am trezit deodată luată de val și băgată în ceva la care nu prea avusesem timp să mă gândesc” Prin câte a trecut femeia, nu poate îndura oricine!

Sunt nefericită, dar n-am dreptul să mă lamentez, de vreme ce eu mi-am așternut o asemenea viață înainte: dorința de a intra în biserică neprihănită m-a împins să nu mă mai uit cu cine mă mărit și când! Cât mai repede!

Poate că nu-i o știre de interes public, însă eu am început facultatea virgină. Pentru claritate: nu facultatea era virgină, ci subsemnata. Chestie de mentalitate, dacă vreți. Voiam să mă căsătoresc virgină. De-abia în timpul facultății am cunoscut amorul, când… m-am măritat. Cică toate la timpul lor, însă la mine expirase termenul.La urma urmei, ce știam eu despre dragoste la douăzeci de ani? Știam, oare, mai mult decât pe vremea când eram o adolescentă stângace? În liceu, puținele întâlniri pe care le avusesem mi le aranjase fratele meu (cu unul dintre prietenii lui) sau maică-mea (cu fiul unei prietene de-a ei).N-am avut prieten în adevăratul sens al cuvântului până în anul doi de facultate. Acest prieten – ridicat la rangul platonic de logodnic – era Traian Diaconu, tânăr asistent universitar. Irezistibil, în opinia mea.

Și cu Traian totul a mers atât de repede… Până să-mi dau seama, el se urcase în mașina lui rablagită, la un sfârșit de săptămână, și se dusese să-mi ceară mâna de la tatăl meu, ceea ce, sinceră să fiu, nu mi s-a părut demodat, ci romantic. Eram foarte emoționată. Tata i-a spus lui Traian că eu trebuia să hotărăsc. Mama era îngrijorată deoarece i se părea că eram prea tânără, că nu aveam experiență, cu toate că și mama se măritase de tânără.

Deci, numai eu trebuia să hotărăsc și chiar am hotărât, dar se pare că m-am trezit deodată luată de val și băgată în ceva la care nu prea avusesem timp să mă gândesc. Am tipărit invitațiile, am aranjat cu firma care trebuia să se ocupe de masă la nuntă și ni s-a fixat la oficiul stării civile ziua în care trebuia să ne cununăm.

Traian se grăbea. Bineînțeles că se grăbea… Ne ținuserăm în brațe și ne sărutaserăm de multe ori, și el zicea că o să-și piardă mințile dacă n-o să fiu a lui. Eu încercam să-i explic de ce voiam să aștepte. Nici măcar nu era ceva ce ținea de religie. „O femeie virtuoasă trebuie să se păstreze pentru căsătorie”, spuneam eu, căci așa învățasem de la mama, dar asta era și convingerea mea.

Zău, nu era ceva care ținea de religie, deși știam că era ceva spiritual. Trup și suflet. Carne și spirit. Un bărbat și o femeie, uniți pentru veșnicie. Ființe-pereche.

Am încă proaspătă în minte noaptea nunții. Eu și Traian eram amândoi storși de oboseală. După câteva sărutări, el s-a dovedit brutal și totul s-a terminat foarte repede. După asta, s-a întors pe o parte și a adormit. Asta era? Pentru asta mă păstrasem eu?

Lucrurile – în materie de amor – au continuat așa. După câțiva ani de căsătorie, am încercat să-i spun cu blândețe soțului meu că nu sunt satisfăcută, dar n-am folosit cuvântul acesta. I-aș fi distrus egoul. Oricum, el s-a simțit insultat, de parcă faptul că arăta bine ar fi fost de ajuns ca să mă aducă la extaz.Nu numai problema aceasta de ordin intim îmi târa viața către derizoriu, ci și comportamentul soțului meu (comportamentul în ansamblu), care se schimba gradual, în sens unic, în sens rău, căci Traian a început să mă trateze ca pe o servitoare.

Măcar dacă mă lăsa să fiu servitoare în altă parte decât acasă, dar nu, dumnealui voia să fiu casnică, supusă, măruntă și să trăim amândoi din leafa lui modestă din care o parte lua destinații sordide. De vreo doi ani, poate mai mult, el a devenit agresiv. Îmi vorbește mizerabil și mă pălmuiește fără motiv. De fapt, nici măcar „motivele” n-ar îndreptăți așa ceva oribil. Astfel de violențe sunt de neîngăduit. O proastă sunt că îndur umilințele! Nu mai am lângă mine un soț, nici măcar o ființă umană.

De când s-a apucat și de băutură, „dom’ profesor” este la fel ca un animal (brută nesimțitoare, nici nu prea se mai spală); mă mir cum de-l mai țin ăia la universitate. După ce Traian a devenit un bețiv, accesele lui de furie și de mitocănie s-au transformat în scandaluri prelungite, spre oripilarea vecinilor. Existență horror.

Nu cred în soartă -sau cel puțin nu cred în accepțiunea de predestinare ce i se dă „sorții”. Cred că soarta și-o face omul. Dacă l-aș fi cunoscut mai bine pe Traian înainte de căsătorie și dacă aș fi cunoscut înainte și alți bărbați (cu care să pot face comparație), n-ar mai fi fost niciuna, vreau să spun nu cu el. Am fost o fraieră lipsită de experiență, dar m-am și pripit. Am dat năvală la măritiș de parcă mariajul ar fi premiul Oscar al femeilor.

Prietenele mele (puține la număr), cărora le-am mai „scăpat” câte ceva despre viața mea de coșmar, mă tot întreabă de ce nu divorțez. E întrebarea pe care mi-am pus-o și eu, dar, în ultimele zile, mi-am dat seama că nu vreau să mai existe un răspuns. Sunt prea nefericită cu acest individ, așadar, a venit vremea să divorțez, a venit vremea care trebuia să vină mai demult. Ia spuneți-mi: tu ce ești dacă ești nevasta unui bou?

Tata mi-a zis încă din urmă cu doi ani să-l las dracului, dar mie mi-a fost rușine să divorțez. Acum… chiar că nu-mi mai pasă de ce vor spune rudele și cunoscuții, pentru că dreptatea este de partea mea – și suferința e tot de partea mea. S-a umplut paharul.

A greși este omenește, dar a persista în greșeală e nebunie curată. Nu mai vreau, nu mai pot, am ajuns la limită. Vă mulțumesc pentru răbdarea de care ați dat dovadă citind până la capăt lamentațiile unei femei nefericite. Poate va răsări vreodată soarele și pe strada mea. Sunt nerăbdătoare nu numai să scap de Traian, ci și să profesez. Am o licență de inginer care deocamdată nu-mi folosește la nimic, deoarece nemernicul ar prefera să mă omoare decât să mă lase să-mi iau serviciu. Dacă se adâncește în alcoolism (și asta face), o să-i dea și lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, ceea ce merită, după toate mizeriile pe care mi le-a făcut.”

O mai ții minte de Karicia din telenovela „Salome”? Actrița este atât de schimbată, încât o recunoști cu greu

Am văzut-o și îndrăgit-o în telenovela mexicană „Salome”, jucând acolo rolul Kariciei, cea mai bună prietenă a personajului principal interpretat magistral de Edith Gonzalez.De atunci, însă, au trecut mai bine de 15 ani, timp în care Niurka Marcos, căci acesta este numele i real, a ajuns la 49 de ani și și-a schimbat total aspectul fizic.

Ei bine, Niurka, care e cântăreață, dansatoare și actriță, are în prezent 49 de ani. De când am văzut-o în telenovela „Salome”, Niurka a mai avut o singură apariție notabilă într-o altă telenovelă. E vorba despre „La Fea Mas Bella”, apărută în 2006. După acest moment, Niurka s-a dedicat carierei de cântăreață, care s-a dovedit a fi mai de succes decât cea de actriță.

Niurka a acceptat în 2007 să apară într-o revistă pentru adulți.Ulterior, ea și-a încercat norocul în show-uri care-i purtau numele: „spectacularmente Niurka”, dar si-n „El show de Niurka”, care i-au întărit statutul de vedetă. A făcvut și teatru, fiind cooptată în remake-ul „La ronda de las arpias”, în august 2009, însă a continuat pe această direcție. În prezent, Niurka apare într-un reality show inspirat din „Real Housewives”, care prezintă viața a cinci femei de succes.

Pe plan personal, viața actriței e destul de liniștită. Niurka are doi băieți și o fată, care au ales, de asemenea, calea celebrității. Actrița a fost căsătorită cu Bobby Larios din 2004 până în 2009 și cu Yanixan Texido din 2007 până în 2009.Cât despre aspectul fizic al actriței, trebuie să recunoaștem că aceasta nu mai arată ca pe vremea în care devea cunoscută. E drept, de atunci au trecut mai bine de 15 ani, așa că e de înțeles de ce actrița are riduri și a câștigat câteva kilograme în plus. Cu toate acestea, atitudinea actriței este la fel de jovială și binedispune în continuare.

Dimineața e la celălalt capăt al pământului, iar seara își ia copilul de la grădiniță! Cum arată o zi din viața unui tată-pilot

A dat curs unui vis din copilărie, și anume de a deveni pilot. Și visul i s-a împlinit. Zboară de aproape două decenii, și are la activ peste șase mii de ore zburate. Inițial pilota elicoptere, azi avioanele din cadrul unei companii din Republica Moldova. Este vorba de Victor Danilescu, pilot cu experiență, iar prin cumul, tată și soț. Cum arată o zi din viața unui om care dimineața se află la celălalt capăt al lumii, iar seara merge și ia copilul de la gradiniță, aflați din articol.

„Unele dimineți încep la 4.30. De obicei, ies din casă fără cafeaua de dimineață, o beau mai târziu la aeroport, dar nu și fără pupicul pe obrazul soției și al fiicei, care la ora asta încă dorm duse.La 5.30 sunt, de regulă, la aeroport, unde încep pregătirile de zbor. Ce presupune asta? Dosarul zborului, care conține planul computerizat de zbor, informații legate de rută, de aeronavă, studierea condițiilor meteorologice la aeroportului de plecare dar și la cel de destinație, precum și aeroporturile de rezervă, evaluarea posibilelor riscuri care pot apărea pe parcursul zborului și care ar fi procedurile de urgență pentru aceste cazuri.

După ce se ia cunoștință cu lista echipajului nominalizat pentru efectuarea zborului, care este alcătuit din cinci persoane – comandant, copilot și trei însoțitori de bord, se execută un briefing în care se informează despre misiunea ce urmează a fi îndeplinită, numărul pasagerilor și particularitățile zborului – timp de zbor, vremea pe parcursului zborului și respectiv vremea prognozată pentru destinația de zbor, situații de urgență.

La 6.30, după ce are loc îmbarcarea pasagerilor, ne luăm zborul. Ieri spre exemplu am zburat spre Verona. Alaltăieri am fost la Frankfurt, acum câteva zile am zburat la Paris și Moscova. De obicei, ajungem la destinație în decurs de două – trei ore, în dependență de destinație. De îndată ce are loc debarcarea pasagerilor începem pregătirea aeronavei pentru zborul de retur, care e aceiași ca și la zborul de tur. Se adaugă doar alimentarea aeronavei, care se face la locul de parcare, și curățenia cabinei de pasageri, ce se efectuează de echipele speciale sub supravegherea însoțitorilor de cabină. După finalizarea acestor proceduri urmează îmbarcarea pasagerilor și zborul spre Chișinău.

Toate aceste operațiuni, care în timp s-au șlefuit până la automatizare, durează aproximativ o oră, astfel că la ora 9.30 „plecăm din nou la drum”, iar peste alte două ore suntem la cea mai bună destinație – „acasă”, adică la Chișinău.

De obicei, imediat după aterizare și debarcarea pasagerilor, ne adunăm pentru un de-briefing. La de-briefing se studiază toate problemele apărute pe parcursul întregii curse de zbor și propuneri pentru soluționarea acestora într-un mod eficient și în scurt timp.

Pe la 12.30 ajung acasă, unde reușesc să iau prânzul, după care merg să mă odihnesc. O pauză de somn de o oră, maximum o oră și jumătate, sunt absolut necesare pentru orice pilot. Soția deja îmi cunoaște regimul și îl respectă. Mă așteaptă cu prânzul gata și mă lasă în intimitatea mea să mă odihnesc, fapt pentru care îi mulțumesc.

La ora 13.30 sunt din nou în picioare. Ca orice soț și tată am suficiente responsabilități, mai ales că la moment suntem în plin proces de reparație, așa că treburi am destule. Dar indiferent de cât de multe lucruri aș avea planificate în agendă, la 17 fără un sfert merg s-o iau pe Delia acasă de la grădiniță. Momentele când sare în sus de bucurie că mă vede și mă cuprinde de gât sunt deosebite, dar foarte rare. Știind că mă așteaptă nu pot s-o dezamăgesc. De obicei, îndată ce ieșim de pe poarta grădiniței, niciodată nu venim direct acasă, ci mergem și ne plimbăm prin parc, trecem pe la toate terenurile de joacă care ne apar în cale, astfel că ajungem acasă pe la ora nouă seara.

Acasă, ne așteaptă soția cu cina gata făcută, după care Delia trece sub „jurisdicția” mamei (râde) pentru baia și povestea de seara. Eu merg la culcare înaintea lor. Următoarea zi iarăși trebuie s-o încep la 4.30, urmează un nou zbor, o nouă destinație, o nouă provocare ce vine la pachet cu noi experiențe. ”

Se întorceau acasă, când soțul a oprit brusc mașina în mijlocul drumului, apoi a coborât fără să scoată o vorbă. Femeia nu știa ce se petrece, dar când a văzut unde s-a dus bărbatul, a pus imediat mâna pe cameră și a filmat totul! Uite ce a făcut bărbatul în plină stradă

Respectul pentru persoanele mai în vârstă se învăță de când suntem mici, cu toate că se întâmplă ca unii dintre noi să uite această lecție odată ce au ajuns adulți. Atâta timp cât avem în jurul nostru persoane vârstnice, care au nevoie de ajutor, e bine să le oferim sprijinul nostr

La fel a făcut și Chris Carter, care i-a dat o mâna de ajutor unui bătrânel.Era în timpul liber cu familia, conducea mașina, când Chris a văzut un bărbat în vârstă în fața porții care se chinuia să tundă iarba de pe lângă casă. În loc să-și vadă de drum, bărbatul a oprit mașina și s-a dus să-l ajute pe bătrânul care voia să aibă gazonul îngrijit.

Cea care a făcut public tot acest moment a fost soția lui Chris, pe nume Tara, impresionată de gestul partenerul lui. A știu dintotdeauna că soțul ei este un bărbat minunat, dar ce a făcut în acea zi pentru bătrânel, a făcut-o să fie mândră de cel ce îi e alături.

„Acesta e unul dintre motivele pentru care îl iubesc pe soțul meu. În timp ce mergeam acasă cu copiii noștri, Chris se oprește în drum și-mi spune să merg acasă, apoi să mă întorc după el să-l iau. Nu știam ce se petrece, dar imediat am înțeles ce avea de gând să facă Chris”.

„Îmi doresc ca fiul nostru să învețe ceva din asta și să-i ajute și el pe oamenii din jurul său, precum tatăl lui”, a declarat emoționată Tara.Ceea ce a făcut Chris nu este un bun exemplu doar pentru copiii săi, ci pentru noi toți! Cred că avem nevoie de mai mulți oameni ca el pentru ca tinerii de azi să învețe ce înseamnă bunătatea și respectul!